Maşină "ÎNGHIŢITĂ" de un crater într-o parcare din Râmnicu Sărat

0
Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Autoturismul căzut în groapa formată într-o parcare din Râmnicu Sărat a fost scos cu ajutorul unei macarale, traficul fiind deviat din nou pe străzi secundare după ce specialişti ai Muzeului Judeţean au venit să facă cercetări.

Potrivit specialiştilor, în zonă ar putea fi pivniţe brâncoveneşti, care datează de la finele secolului 17.

Potrivit directorului Administraţiei Domeniului Public (ADP) Râmnicu Sărat, Sorin Manolache, craterul format în parcarea de pe DN 2 (E 85), pe strada Mihail Kogălnmiceanu, are un diametru de aproximativ şase metri.

Deocamdată nu se cunosc cauzele care au dus la formarea gropii în care a căzut autoturismul.

“Surparea a intervenit la ora 3.00. Am găsit un crater de aproximativ 6 metri diametrul unde era căzut un autoturism. Nu ştim care e cauza.  Infiltraţii poate, o fisură de apă, din precipitaţii, nu ştim încă cauza şi vinovatul. Lucrările vor dura mult, împrejumuim zona, facem un punct de pază pentru că nu oricine poate intra acolo. Urmează să fie făcute mai multe teste pentru că este vorba despre o şosea europeană. Trebuie să ne asigurăm că nu va fi afectat drumul mai mult de atât”, a declarat directorul ADP, Sorin Manolache.

La faţa locului se află şi specialişti de la Muzeul Judeţean care spun că este posibil ca în zona în care s-a surpat asfaltul să fie pivniţe brâncoveneşti, traficul prin centrul municipiului Râmnicu Sărat, pe DN2 (E85) Focşani – Buzău, fiind deviat din nou pe străzi secundare.

Între timp, autotuturismul Opel a fost scos din groapă cu ajutorul unei macarale, la prima vedere neavând avarii majore.

O bucată de asfalt s-a surpat într-o parcare din Râmnicu Sărat, în noaptea de miercuri spre joi, iar o maşină a căzut în groapa formată, traficul rutier în centrul oraşului, pe unde trece DN 2 (E85), fiind deviat pe străzi secundare.

sursa-observator

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Leave A Reply

Your email address will not be published.