IGSU – Bilanțul intervențiilor în minivacanța de 1 Decembrie

0
Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

     În minivacanța de 1 Decembrie, pompierii militari au stins 169 incendii și au acționat la peste 3.400 cazuri SMURD.

         În perioada 30 noiembrie – 03 decembrie a.c, la nivel național au fost derulate 4.003 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 169 misiuni de stingere a incendiilor, 3.483 cazuri SMURD (3.466 pentru acordarea primului ajutor calificat și 17 misiuni de descarcerare), precum și la 351 acțiuni pentru protecția comunităților.

          De asemenea, în cele patru zile, 3.461 persoane au fost asistate de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat și terapie intensivă mobilă, iar alte 20 persoane aflate în dificultate au fost salvate din medii ostile vieții.

          Misiunile salvatorilor au fost de extragere a persoanelor rămase încarcerate în interiorul mașinilor, acordarea asistenței medicale de urgență și transportul acestora la unitățile spitalicești.

          Pentru optimizarea misiuni de răspuns, echipajele de salvatori au derulat în această perioadă 35 acțiuni de recunoaștere în teren, pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului angajat pentru asigurarea intervenției imediate în caz de incendiu.

Totodată, la nivel național au fost derulate 21 de controale pe linia apărării împotriva incendiilor, în urma cărora, colegii noștri au aplicat 7 amenzi în cuantumul de 122.000 lei.                                    

Premergător acestei perioade, inspectorii de prevenire au derulat, la nivel național, activități de îndrumare și control, pentru depistarea şi înlăturarea stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu, la structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare (hoteluri, vile, moteluri, pensiuni turistice şi agroturistice, cabane), de alimentaţie publică (restaurante, baruri etc.), cu funcţiuni de agrement (cluburi, baruri, discoteci), precum şi în spaţii cu aflux mare de persoane (mall-uri).

Răspunsul la urgenţele medicale a fost asigurat, la nivel naţional, prin intermediul celor 250 echipaje de pompieri SMURD disponibile zilnic, 34 unităţi de terapie intensivă mobilă (dintre care 7 ambulanţe specializate în tratament neonatologic) şi 42 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.

 

De asemenea, în această perioadă, pompierii salvatori au fost la datorie, zilnic, pentru asigurarea misiunilor de răspuns, în sprijinul autorităților administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele aflate sub incidența fenomenelor de vreme rea.

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat, persoanelor aflate în dificultate.

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Leave A Reply

Your email address will not be published.