Cea mai grea zi pentru Mitică Dragomir şi Mircea Sandu. Peste 10 ani de închisoare cer procurorii pentru greii fotbalului românesc

0
Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Zi cu emoții pentru Mircea Sandu şi Mitică Dragomir care urmează să afle astăzi ce pedepse vor primi în primă instanţă pentru dezafilierea Universităţii Craiova.

La ultimul termen al procesului, procurorul de şedinţă a cerut judecătorului ca Mircea Sandu și Dumitru Dragomir să fie condamnați la pedeapsă maximă pentru infracțiunile comise, dar și aplicarea unui spor de pedeapsă, scrie romaniatv.net.

Totodata, reprezentantul DNA a solicitat ca Federația Română de Fotbal să fie sancționată cu amendă penală.

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimiși în judecată în iunie 2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sustragere de sub sechestru.

De asemenea, au fost deferite justiției și Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și sustragere de sub sechestru.

Procurorii DNA au cerut ca cei doi să ispășească pedepse cu executare însumând zece ani și șase luni.

Prejudiciul stabilit de procurori a fost estimat la 3.5 milioane de euro.

sursa- antena3.ro

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Leave A Reply

Your email address will not be published.