Alertă de la meteo. Cod galben pentru mai multe județe ale țării

0
Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit duminică, până la ora 20:00, atenţionările nowcasting Cod galben de viscol, valabile în zonele de munte din 10 judeţe.

Potrivit meteorologilor, în zona montană înaltă a judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea vântul va prezenta intensificări locale ce vor atinge la rafală 80-90 km/h viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. De asemenea, vizibilitatea va fi redusă, iar pe arii restrânse se va semnala ninsoare.

Tot până la ora 20:00, în judeţele Vrancea, Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ şi Suceava, cu precădere în zona montană, vântul va prezenta intensificări temporare cu viteze ce vor depăşi 70 – 80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, va atinge şi depăşi 90 – 100 km/h, viscolind zăpada. În zonele joase de relief, vântul va prezenta intensificări locale ce vor atinge şi depăşi la rafală 55 – 60 km/h, izolat 70 km/h.

În zona de munte a judeţului Caraş-Severin, la peste 1.800 metri, vântul va avea viteza la rafală de 90-100 km/h. Atenţionarea meteorologilor este valabilă tot până la ora 20:00.

În schimb, până la ora 18:00, mai multe localităţi din Mehedinţi se află sub atenţionare de vânt puternic ce va atinge la rafală 55-65 km/h, şi izolat 70 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Sursă: Agerpres

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry

Leave A Reply

Your email address will not be published.